Mytza
Mytza
Data inscrierii: 23/Noi/2007
Mesaje: 297
|
 Trimis: 23/11/2007 21:17 Titlul subiectului: Detalii Max Payne 2 |
 |
|
 Prin toamna lui 2003 apare pe rafturile magazinelor (de profil) un joc ce a starnit nu doar atentie si laude, cat si suspine, prea numeroase suspine ascunse. Cine l-a jucat se poate lauda ca a citit o carte.
Jocul continua firul epic al predecesorului, aducand o succesiune intreaga de imbunatatiri si noi concepte: arme noi, fizica marca Havok, intorsaturi spectaculoase de situatie, melodrama cat cuprinde, actiune si slow-motion cu deja bine cunoscutul sistem bullet time… si un personaj feminin la fel de memorabil, & more.
durerea, in ansamblu
Incepe cu sfarsitul, întocmai primului, cu vocea distinctiva a lui Max Payne, care pur si necomplicat observa in stilul sau spartan consecintele actiunilor sale de-a lungul celor cateva zile ce formeaza durata firului epic: “They were all dead. Love kills.” Si aici, ca si inainte, se vrea o atmosfera “noir”, cu ploaie si apartamente murdare peste tot, intr-un New York al prezentului. (realism +1)
Atmosfera si fatade de altfel diferite ale acesteia sunt ironizate in joc, pe ecranul televizoarelor raspandite prin camerele golite de inamici, sub forma unor seriale de maxima audienta: “Lord & Ladies” unde se ironizeaza sentimentul de iubire (aluzie Max Payne-Mona Sax); “Address Uknown” ce abordeaza porțiunea intunecata, mai serioasa a jocului, latura labila a mintii umane si imposibilitatea evitarii nebuniei intr-o lume de nebuni; “Captain Baseball Bat Boy”, un serial animat, prezentat si-n primul joc din serie, unde se ia peste picior jucatorul insusi, cat si scopul ultim al intregii aventuri spectaculoase (home entertainment), fara a neglija ironia la adresa laturii comerciale a jocului si a vietii in general (secvente a cate 2 cadre neconcludente din asa-zise filme pornografice). Oricat de mult ati astepta in fata “micilor” ecrane, nu vi se va releva nimic cu adevarat pornografic, desi rating-ul jocului este “mature”.
Pe parcurs, pe masura ce Max se trezeste la realitate din “cosmarul american”, tenta generala de culoare trece din gri, in gri colorat. Dispar incet cladirile darapanoase si fetele “de cartier”, si apar inamicii profesionisti, la cagula si costum.
Dialogurile sunt bine realizate, se aud clar accente de ghetou si alte elemente distinctive; sunt un bonus si o destindere de ascultat cele intre mai multi inamici care comenteaza diferite aspecte ale vietii cotidiene, totul la nivelul culturii strazii. Yo!
Muzica… se preteaza la mp3player-ul oricui, caci si aici avem parte de lucruri memorabile. Melodia la pian si contrabas/vioara (expertii pot discerne) e modificata si suna intr-adevar asa cum trebuie, anume sumbru, grav, cu ecou adanc, usor depresiva… Max Payne all the way. Si este si gratuita la download de pe site-ul dezvoltatorului, alaturi de alte bunatati, inclusiv ceva nivele bonus.
cum se ajunge la durere
Despre firul epic, odata jocul terminat, se poate spune ca e mult prea scurt, insa teribil de intens. Jocul poate fi terminat lejer intr-o zi, cu atat mai mult cu cat creaza senzatia de curiozitate pe tot parcursul sau; viata unui asemenea personaj se pare a fi predestinata a fi transpusa in roman, sau chiar film cinematografic, dupa cum recent cu totii am aflat.
Intorsatura care-l deosebeste apare inca de la inceput, sub forma antieroinei Mona Sax, o ucigasa platita care disparuse misterios in spatele unor usi de lift, in primul joc. Intalnirea Mona-Max aprinde fitilul actiunii, imbibat abundent in dedesubturile mafiei din New York si ale unei organizatii masonice secrete, “The Inner Circle”.
De asemenea, in componentă a doua a aventurii lui Max prietenii devin usor dusmani, cum singuri veti afla de veti testa jocul. Si totul pentru lucruri marunte, obisnuite: putere, bogatie, iubire…
Firul epic al jocului anterior e sumar prezentat intr-o secventa de benzi desenate (“visual novel”), care pune-ntr-o oarecare dificultate pe jucatorii nefamiliarizati, in loc sa elucideze trecutul personajului. Oricum, e mult mai bine decat nimic, e un fel de introducere la prolog, daca se poate exprima astfel ideea.
cum e durerea
Tot jocul se invarte in jurul experientei personale a lui Max, in jurul amintirilor despre familia ucisa, mare parte din poveste fiind prezentata in cutscene-urile randate fie cu motorul grafic al jocului, fie prin secventele ce arata bine a benzi desenate. Cutscene-urile cu pricina sunt un fel de marca inregistrata Max Payne, caci sunt extrem de bine realizate si au dialoguri memorabile.
Un fapt care m-a izbit neîntârziat ca fan si in consecinta jucator Max Payne 1, este sistemul bullet time, mult mai bine implementat si cu auto recharge; anume pentru a putea incetini momentul e trebuință ca un anume bullet time meter sa fie mai mult sau mai putin plin; ideea simpla si binevenita e ca el acum se umple automat si progresiv, nu numai atunci cand sunt eliminati inamici (atunci se umple mult mai mult).
Perspectiva este third-person, si e bine ca e asa, caci miscarile se pot admira in voie (default pause button “P”), la fel si gloantele ce zboara peste tot in timpul confruntarilor. Si da, cartusele goale raman acolo unde au cazut, la fel si urmele lasate de proiectile pe suprafetele din joc. Cam dezamagitor ca nu apar si pe inamici, insa e de inteles.
Nivelul de dificultate nu este foarte ridicat, insa se poate schimba radical intr-o clipita, asa ca probabil va veti scoate din somn memorand inca de la incput tastele de quick-save (F5), respectiv quick-load (F9).
Cu toate astea placerea de a dobori dintr-un solitar glonte un inamic este destul de rara, mai ales spre finalul jocului unde aceasta aproape ca dispare cu totul, caci va veti confrunta cu valuri de inamici, iar armele de foc usoare isi vor schimba locul cu cele mai grele, si cu ceva explozibile. Mai rar un head-shot in bullet time, dar totul spre mai bine.
Controlul este cel clasic, WASD si alte cateva taste ce se-nvata rapid si sunt pozitionate la gramada, pentru un macel cat mai aproximativ de perfectiune.
cade si se rostogoleste
Cine? Mai bine spus “Ce?”, caci multe obiecte prind viata cand se intereactioneaza cu acestea; cad si se rostogolesc aproape ca-n realitate, putin mai lent decat ar trebui, insa e bine pentru observator, adica pentru toata lumea.
Desi nu e ceva de ultimul racnet, motorul fizic Havok da un suflu realistic mediului inconjurator, si chiar adauga noi metode de exterminare a inamicilor. Un butoi cu lichide inflamabile rezemat de un bat deasupra inamicului… imagination on.
ce doare arata bine
Grafica e ceva aparte in joc, nu doar pentru ca e bine realizata (si asta nu doar din punctul de vedere al standardelor anului 2003), ci si pentru ca motorul grafic ruleaza fluent si la detalii maxime si pe sisteme mai slabe.
Iluminari corecte si umbre cu efecte de fade. Desi nu totul e perfect si uneori Max mai scapa shotgun-ul in perete, per absolut ochiul zice ca e bine.
Adesea va veti trezi admirand urmele de glonte in perete, ori veti incerca a trage cu ochiul sub fusta vreunei domnite (e doar o textura gri ïŒ ).
Max insusi e randat excelent, chiar arata a om lovit de soarta si de cateva rafale de plumb, si asta in-game.
Nu doar grafica arata bine, ci si conceptul in sine este unul eye-catchy (adica aratos); nu exista pachete albe cu cruci rosii, ci tuburi de analgezice numite generic “pain killers”, mai ales de cand s-a interzis folosirea acestei “marci inregistrate” in urma unei plangeri a Crucei Rosii care a cerut scoaterea logo-ului lor din jocuri (si aici sesizez ironie, ori doar se potrivesc denumirile, si situatiile…).
cum sa omori durerea
Despre tacticile ce pot fi abordate nu se poate spune mult, caci este vorba totusi de un shooter. Insa cum aveti optiunea bullet time este indicat sa o folositi, caci cu ea jocul e spectaculos (si distractiv), iar fara ea jocul este extraordinar de greu.
A nu se exagera cu sariturile in lateral, mai ales in incaperile mici ori intens mobilate, caci mai mult ca sigur ca puteti deveni o tinta sigura, statica.
Miscarea este buna, chiar si-n jocuri; de obicei cea mai buna tactica este aceea de a aborda direct inamicii, mai ales atunci cand acestia nu sunt constienti de prezenta voastra.
Zidurile ori colturile pot deveni usor baricade cat si ascunzisuri numai bune de un asediu; marcati… am spus asediu, nu asalt, caci de obicei actele excesiv eroice devin premisa unui quick-load.
Reincarcati armele, insa grija la abuzuri; oricat de mare ar fi siguranta unui incarcator plin, ea nu suplineste nevoia acelor 3 ultime gloante ramase, insa gata pentru a fi utilizate in caz de atac surpriza.
Urechile ciulite sunt de folos (a se citi casti de inalta fidelitate), caci jocul are sistem de pozitionare 3d a sunetelor care bineinteles ca ajuta, mai ales atunci cand o grenada trece neobservata de ochiul agil al jucatorului.
ce nu te omoara te face mai destept
Pe langa doza intensa de actiune oferita de joc, avem parte si de multe vorbe de duh, rostite cu talent de actorul ce joaca rolul personajului Max Payne. Probabil ca nu toti vor intelege adevaratele intelesuri ale celor spuse “cu talc”, probabil ca nici nu s-a vrut sa aiba talc, insa ele suna bine, sunt de retinut iar unele chiar de digerat si de spus partenerei ori colegilor, fiecare dupa nevoie.
Max Payne fell off the wall…
Denumirea jocului nu se vrea a fi una sugestiva, caci in final Max isi da seama ca trecutul nu trebuie dat la o parte, ci acceptat ca atare… bla bla bla… “I had a dream of my wife. She was dead, but it was all right.”, asadar cazut, omul (in cazul nostru uber-omul Max Payne) se ridica. Peticit pe la ochi si cu 3 gauri sangerande in zona toracelui, se ridica si infrunta lumina ce intra prin jaluzele.
Mai mult de atat, la finalul desfasuratorului cu toata echipa ce a confecționat la joc se precizeaza clar, “Max Payne’s journey into the night will continue.”, ori asta trimite cu gandul si mai ales cu speranta catre un Max Payne 3… vom vedea.
   |
|
[/url]